Cum revii în formă după mesele de Paște

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, mesele tradiționale bogate sunt nelipsite pentru marea majoritate a românilor. Însă, mesele copioase nu vin doar cu gusturi și arome delicioase. Consumul în exces al preparatelor specifice Paștelui poate afecta sistemul digestiv și ficatul, cu atât mai mult cu cât vine după o perioadă de post, iar dacă suferi de afecțiuni digestive este extrem de important să fii atent la alimentație în această perioadă. După ce timp de câteva zile am savurat preparatele tradiționale de Paște (ouă, carne de miel, drob, cozonac, pasca etc.) și am consumat băuturi alcoolice, în perioada imediat următoare Sărbătorilor Pascale este indicat să acordăm atenție alimentației și exercițiilor fizice.

Iată câteva recomandări pentru a reveni în formă după mesele de Paște:

  • Consumă alimente sănătoase și alimente ușoare, precum supe și salate de legume;
  • Consumă alimente benefice pentru sistemul digestiv, precum iaurt și ghimbir;
  • Bea mai multă apă decât de obicei;
  • Fă cel puțin 15 minute de sport în fiecare zi.

În perioada imediat următoare Paștelui este recomandat să consumăm alimente și preparate care ne vor ajuta să scăpăm de toxine. Poți consuma supă de legume, salate de legume, legume la grătar, spanac, fructe, nuci, sucuri naturale, smoothie-uri, ceaiuri cu proprietăți digestive (mentă, mușețel, ghimbir).

Pentru detoxifierea organismului este indicat să bei multă apă și timp de câteva zile să nu mai consumi proteină sau grăsime animală. În această perioadă poți consuma alimente și băuturi cu efect diuretic: ceai, cafea, pepene, pătrunjel, țelină etc.

Este indicat să faci mișcare/exerciții fizice timp de de minimum 15 minute pe zi sau plimbări de minimum o oră. Poți face mișcare în aer liber, acasă sau la sală (plimbări în parc, stepper, bicicletă, gimnastică, alergare, yoga, dans, sărituri cu coarda etc.).

Dacă ai probleme cu ficatul poți lua un hepatoprotector natural, precum LEVIKER . Leviker este un supliment alimentar natural care protejează ficatul și susține funcționarea normală a acestuia.

Leviker conține extract standardizat de caise japoneze – Prunus mume – și colină. Băutura din caise japoneze este consumată în mod tradițional în Asia pentru detoxifierea organismului, pentru echilibrarea acidității organismului și pentru managementul greutății corporale.

Leviker conferă următoarele beneficii:

  • Menține funcția normală a ficatului;
  • Susține metabolismul normal al lipidelor;
  • Are efect hepatoprotectiv, antioxidant și antiinflamator;
  • Reduce semnificativ nivelul enzimelor hepatice, indicatori ai funcționării normale a ficatului;
  • Îmbunătățește funcția metabolică: reduce glicemia și îmbunătățește profilul lipidic;
  • Susține funcția hepatică a persoanelor sub tratament medicamentos puternic;
  • Este natural și sigur, fără efecte secundare.

Leviker: Doze și mod de administrare

Se administrează 1 capsulă/zi de preferat dimineața, la micul dejun, timp de 3 luni.

Comandă acum LEVIKER de pe Onlinefarmacia.ro!

 

 

*Disclaimer: Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos, nu sunt destinate tratării unor boli și nu înlocuiesc tratamentele recomandate de medici. A se citi cu atenție prospectul înainte de utilizare.

 

__________

Pentru mai multe noutăți urmărește-ne pe social media!

Facebook Onlinefarmacia

Instagram Onlinefarmacia

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *